Despre concurs

Personalitatea scriitorului Ion Agarbiceanu este puţin cunoscută în rândul liceenilor. Puţini ştiu că acesta este un prozator român, autor al unei opere de zeci de volume - în seria consacrată a Operelor Alese, care a a trăit o bună parte a vieţii sale la Cluj-Napoca. Iniţiativa YouthBank de a susţine proiecte adresate liceenilor este prilejul cu care lansăm concursul cu premii intitulat: „Literatura ca orice artă, descoperă viaţa - Ion Agârbiceanu”

Regulament

Concursul este deschis elevilor din clasele IX-XII, din jud. Cluj, indiferent de filieră, profil, specializare şi formă de învăţământ.  El îşi propune să stimuleze cunoaşterea şi interesul tinerilor faţă de viaţa şi activitatea scriitorului Ion Agârbiceanu.

Concursul constă în:

Compoziţie liberă (eseu) pornind de la titlul concursului “Literatura ca orice artă, descoperă viaţa - Ion Agârbiceanu” punându-se accent pe opera lui Ion Agârbiceanu.

Notă

Compoziţia (eseul) va avea dimensiunea maximă de 2 pagini A4, format electronic, font Times New Român, mărime 12, spaţiere la un rând.

Sub titlu (ales de concurent) se va preciza numele semnatarului, vârsta, şcoala, clasa, adresa, telefonul şi adresa de e-mail, precum şi numele profesorului coordinator şi adresa şcolii.

La acest concurs nu se admit contestaţii.

Eseurile vor fi trimise NUMAI în format electronic pe adresa de e-mail: liceeni@cluj.astru.ro
Lansarea concursului: 4 mai 2009 prin intermediul paginii web:  www.concurs.astru.ro
Ultima zi de primire a lucrărilor: 20 mai 2009
Jurizarea lucrărilor: 21-22 mai 2009
Anunţarea câştigătorilor: 25 mai 2009
Festivitatea de premiere va avea loc la Cluj-Napoca în 26 mai 2009.

Premii:

Premiul I: Aparat Foto  Nikon Coolpix L18
Premiul II:  mp3 player Canyon CN-MP4DH - 2 buc
Premiul III: Atlasul Literaturii Române - 3 buc
Menţiune: cărţi oferite de Editura Galaxia Gutenberg 

Toţi participanţi vor primi diplome de participare la concurs.

Lucrările căştigătoare vor fi publicate pe site-ul web.

Materiale promoţionale:
+ Afiş
+ Pliant de prezentare

Etichete: , ,  

Leave a Reply